In fata Universitatii Nationale de Aparare, mai cunoscuta sub numele de Academia Militara, se afla Monumentul Eroilor Patriei, creatia sculptorilor colonel Marius Butunoiu, Zoe Baicoianu, N. Ionescu si Ion Damaceanu. A fost inaugurat la data de 17 august 1957 si se numara printre cele mai reprezentative monumente din Capitala.
Piedestalul sau, in forma paralelipipedica, inalt de 6 m, realizat din beton armat, placat cu granit rosu, este surmontat se un grup statuar turnat in bronz. Grupul statuar, cu inaltimea de 9 m, este compus din trei personaje. In mijloc se afla un infanterist, ce tine in mana o ramura de stejar ridicata deasupra capului, simbol ce incununeaza fruntile eroilor Acesta este inconjurat de un aviator in tinuta de zbor si un marinar in tinuta militara. De o parte si de alta a piedestalului pe care se afla lucrarea plastica ce infatiseaza cele trei personaje-simbol se deschid doua zone largi, pe care sunt montate basoreliefuri realizate in piatra alba, cu o suprafata totala de 153 mp.
Comentarii