Lupoaica


Statuia Lupoaicei sau Lupa Capitolina este o statuie din București, amplasată până recent în Piața Romană.
În anul 1906, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la încoronarea Regelui Carol I ca domnitor al României și 1800 de ani de la cucerirea romană a Daciei, municipalitatea Romei a dăruit bucureștenilor o copie a celebrului monument roman „Lupa Capitolina”, care o reprezenta pe legendara lupoaică care i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus, întemeietorii Romei. Copia din bronz a fost realizată de un sculptor grec anonim.
Inițial, statuia a fost așezată pe un piedestal din piatră, ce purta acronimul SPQR (Senatus Populus Que Romanus, Senatul și Poporul Roman), ea fiind amplasată mai întâi în incinta Arenelor Romane din Parcul Carol I la 7 septembrie 1906, apoi în anul 1908 în Piața Sfântul Gheorghe care pe vremea aceea se numea Piața Romei. În anul 1931 a fost mutată pe Dealul Mitropoliei, în anul 1965 în mijlocul părculețului din Piața Dorobanți, iar în anul 1997 în Piața Romană, unde se găsea până în 2009. Între timp, a fost de mai multe ori furată, parțial Romulus sau Remus, sau în totalitate și regăsită. Dispărea periodic și "pentru întreținere".
În 2010, a fost mutată din nou, în urma unei discuții între primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu și ambasadorul Italiei, care au luat hotărârea să amplaseze statuia pe Bd. I.C. Brătianu, în fața fostului magazin București.

Comentarii