Constantin Brancusi

Constantin Brancusi (19 feb. 1876 - 16 mar. 1957) a fost un sculptor roman cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in sculptura contemporana, ales postum membru al Academiei Romane.
Copilaria sa a fost marcata de dese plecari de acasa si de ani lungi de ucenicie in ateliere de boiangerie, pravalii si birturi. Dupa ce a urmat Scoala de Arte si Meserii in Craiova (1894 - 1898) vine la Bucuresti unde absolva Scoala de bellearte in 1902. In anul urmator, primeste prima comanda a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucuresti si reprezinta singurul monument public al lui Brancusi din Bucuresti.
In 1904 pleaca la München, iar dupa sase luni o porneste pe jos prin Bavaria si Elvetia si pana la Langres, in Franta. In apropriere de Lunéville, dupa o ploaie torentiala, Brancusi capata o pneumonie infectioasa si, in stare critica, este primit la un spital de maici. In anul urmator reuseste la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucreaza in atelierul lui Antonin Mercié pana in 1906, cand, atingand limita de varsta, paraseste scoala. Refuza sa lucreze ca practician in atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creste nimic).
Pana in 1914, participa cu regularitate la expozitii colective din Paris si Bucuresti, inaugurand ciclurile Pasari Maiestre, Muza adormita, Domnisoara Pogany. In 1914, Brancusi deschide prima expozitie in Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoaca o enorma senzatie. Participa la o miscare de protest contra lui André Breton si in apararea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expozitie internationala a gruparii „Contemporanul” din Bucuresti. Doi ani mai tarziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expozitie personala a sa.
In Romania, in epoca comunista, Brancusi a fost contestat ca unul din reprezentantii formalismului burghez cosmopolit. Totusi, in decembrie 1956, la Muzeul de Arta al Republicii din Bucuresti s-a deschis prima expozitie personala Brancusi din Europa. Abia in 1964 Brancusi a fost „redescoperit” in Romania ca un geniu national si, in consecinta, ansamblul monumental de la Targu-Jiu cu Coloana fara sfarsit, Masa tacerii si Poarta sarutului a putut fi amenajat si ingrijit, dupa ce fusese lasat in paragina un sfert de veac si fusese foarte aproape de a fi fost daramat.
La 16 martie 1957 Constantin Brancusi se stinge din viata la ora 2 dimineata, iar la 19 martie este inmormantat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Aceasta statuie ce am intalnit-o in Parcul Herastrau, a fost realizata de catre Ion Irimescu in anul 1967.

Comentarii